COVID-19

Ce este COVID-19?

COVID-19 este boala cauzată de virusul numit coronavirusul sindromului respirator acut sever 2 (SARS-CoV-2). SARS-CoV-2 este o nouă tulpină de coronavirus, care nu a fost depistată la oameni înainte de decembrie 2019.

Epidemia actuală de COVID-19 a izbucnit la sfârșitul anului 2019 și a fost declarată pandemie de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) la 11 martie 2020.

La 4 mai 2023, directorul general al OMS a stabilit că boala COVID-19 nu mai reprezintă o urgență de sănătate publică de importanță internațională. El a subliniat că, deși imunitatea este mai mare în rândul populației și sunt mai puține spitalizări și decese, există încă incertitudini legate de modul în care virusul SARS-CoV-2 ar putea evolua.

Symptoms of COVID-19

Care sunt simptomele COVID-19?

Principalele simptome ale COVID-19 sunt:

  • febră
  • tuse
  • slăbiciune sau oboseală generală
  • modificarea sau pierderea gustului sau a mirosului
  • dureri în gât
  • dureri de cap
  • dureri musculare
  • diaree.

Severitatea bolii diferă semnificativ de la o persoană la alta.

Unele persoane care au COVID-19 sunt asimptomatice, adică nu au niciun fel de simptome.

În cazurile grave pot apărea și simptome precum:

  • dificultăți de respirație sau dispnee
  • confuzie
  • dureri în piept.

Persoanele cu simptome severe pot avea nevoie de îngrijire și asistență medicală specializată.

Starea pacientului se poate agrava rapid și, dacă se întâmplă, agravarea se va produce deseori în a doua săptămână de la îmbolnăvire.

Din păcate, unele persoane afectate de COVID-19 necesită spitalizare, unele având nevoie chiar de terapie intensivă, uneori pe perioade mai îndelungate.

Care sunt complicațiile COVID-19?

Persoanele cu simptome severe care afectează căile respiratorii pot avea nevoie de un ventilator mecanic (aparat pentru respirație artificială), ceea ce le poate face mai susceptibile de a contracta o altă infecție, cum ar fi pneumonia, pe lângă COVID-19.

În plus, unii pacienți cu COVID-19 au risc mai mare de complicații legate de coagularea sângelui, cum ar fi accidentele vasculare cerebrale sau infarctul.

Probabilitatea spitalizării este mai mare în cazul persoanelor în vârstă, mai ales în cazul persoanelor cu vârsta peste 60 de ani, precum și în cazul celor cu afecțiuni preexistente.

În general, riscul de deces din cauza COVID-19 este mic, însă este mai mare decât în cazul gripei. Riscul de deces este mai mare la persoanele în vârstă și la cele cu afecțiuni cronice sau preexistente.

Ce este sindromul post-COVID-19 sau COVID-19 de lungă durată?

Un număr mic de pacienți pot avea efecte de lungă durată asociate infecției cu SARS-CoV-2. Această afecțiune este numită sindrom post-COVID-19 sau „COVID-19 de lungă durată”.

Sindromul post-COVID-19 poate afecta pacienți de toate vârstele, inclusiv persoane care au avut doar simptome ușoare de COVID-19 când s-au infectat pentru prima dată.

Simptomele sunt următoarele:

  • pierderea mirosului sau a gustului
  • oboseală
  • slăbiciune generală
  • dispnee
  • deficiențe cognitive.

Nu există teste pentru diagnosticarea sindromului post-COVID-19, iar simptomele pot dura săptămâni, luni sau chiar mai mult.În prezent, nu există niciun tratament pentru această afecțiune, însă dovezile sugerează că este mai puțin probabil ca persoanele vaccinate împotriva COVID-19 să raporteze simptome aferente sindromului post-COVID-19.

Transmission of COVID-19

Cum se transmite COVID-19?

Virusul SARS-CoV-2 se transmite de la o persoană la alta, în principal prin intermediul particulelor eliberate în aer atunci când o persoană infectată respiră, în special atunci când vorbește, cântă, strigă, strănută, tușește etc. Aceste particule pot ajunge apoi la alte persoane din apropiere (de obicei la o distanță de cel mult doi metri), care le pot inhala.

Transmiterea de la o persoană infectată poate avea loc cu două zile înainte ca persoana infectată să aibă efectiv primele simptome. O persoană infectată infectează, în medie, până la cinci persoane dacă nu se iau niciun fel de măsuri de prevenire a transmiterii bolii.

De obicei, la o persoană infectată, simptomele debutează în cinci sau șase zile după expunerea la virus, însă acest interval poate să varieze de la o zi la două săptămâni.

Particulele mai mari (picăturile) se pot depune și pe suprafețe cu care vin în contact alte persoane. În acest caz, este posibil ca persoanele respective să preia virusul pe mâini și să se infecteze atunci când își ating nasul, gura sau ochii. Cu toate acestea, această cale de transmitere este mult mai rar întâlnită decât transmiterea de la persoană la persoană.

Risk groups of COVID-19

Cine este expus riscului de a contracta COVID-19?

Oricine este expus riscului de a contracta COVID-19,

însă unele categorii de populație sunt mai susceptibile să dezvolte o formă severă a bolii. Aceste categorii sunt persoanele cu vârsta de peste 60 de ani și femeile gravide, precum și persoanele cu afecțiuni preexistente, precum:

  • obezitate
  • hipertensiune
  • diabet
  • boli cardiovasculare
  • boli cronice care afectează plămânii și căile respiratorii
  • afecțiuni ale sistemului nervos
  • sistem imunitar slăbit.

Simptomele tind să fie mai severe la adulți decât la copii. Chiar și așa, copiii pot totuși să transmită virusul altor persoane, iar unele dintre acestea chiar fac forme severe ale bolii.

Spațiile interioare aglomerate sunt prielnice răspândirii rapide a COVID-19, fiind semnalate focare semnificative ale bolii în închisori, centre pentru migranți și unități de prelucrare a alimentelor.

Prevention of COVID

Cum se poate preveni COVID-19?

Cel mai eficace mod de a preveni COVID-19 este vaccinarea. În cazul persoanelor vaccinate scade și probabilitatea de a dezvolta forme severe ale bolii sau de a avea nevoie de spitalizare. Din acest motiv, autoritățile din domeniul sănătății publice recomandă insistent vaccinarea cu schemă completă împotriva COVID-19 a tuturor persoanelor eligibile, în cel mai scurt timp posibil. Citiți mai multe despre vaccinurile împotriva COVID-19.

Spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun sau folosirea unor soluții pe bază de alcool poate ajuta, de asemenea, la prevenirea transmiterii virusului de pe mâini în interiorul corpului prin ochi, nas sau gură. Pentru mai multe detalii, consultați infograficul nostru privind măsurile nefarmaceutice.

Vaccinuri autorizate pentru utilizare în Uniunea Europeană

Treatment of COVID-19

Cum se tratează COVID-19?

Pentru tratarea COVID-19 încep să devină disponibile medicamente care țintesc direct virusul. Acestea sunt utilizate însă mai ales pentru prevenirea formelor severe ale bolii la categoriile de persoane cu risc mare.

Principalul tratament pentru majoritatea pacienților cu forme severe ale bolii este îngrijirea paliativă (de exemplu, prin terapie cu oxigen și gestionarea terapeutică a nivelului fluidelor din organism), care este foarte eficace în majoritatea cazurilor.

Pentru a afla cele mai noi informații despre tratamentele pentru combaterea COVID-19, vizitați site-ul Agenției Europene pentru Medicamente (EMA): Tratamente și vaccinuri împotriva COVID-19 sau site-ul Comisiei Europene: Tratamente împotriva COVID-19 (europa.eu)

Informații suplimentare

--------------------------------------------------------------------

Referință:

(1) Cuvântul introductiv al Directorului General al OMS cu ocazia informării de presă pe tema COVID-19

Notă: Această fișă de informare are scop informativ general și nu este menită să înlocuiască expertiza individuală și judecata unui cadru medical.

Page last updated 11 Iul 2023